Footbal

 

ECHIPA DE FOOTBAL HIDISELU DE SUS


Primar pasionat de sport

Susţinerea concretă venită din partea Primăriei şi a Consiliului Local au contribuit la saltul valoric al formaţiei, la ascensiunea în clasament. Formaţia din Hidişelu de Sus efectuează trei-patru antrenamente săptămânal, două pe arena "Motorul", două pe terenul sintetic de la LPS Bihorul. Evoluţiile tot mai bune şi rezultatele pozitive au stârnit un interes sporit printre locuitorii comunei, astfel că la meciurile de acasă sunt mereu în jur de 150-200 de spectatori, şi chiar şi în deplasări însoţesc echipa destui suporteri. "Am decis să înfiinţăm această echipă la iniţiativa unor tineri localnici. Cum şi mie personal îmi place sportul, în anii '80 am fost legitimat la Voinţa Mierlău, am hotărât împreună cu cei din Consiliul Local să înfiinţăm echipa de fotbal. Ne-am gândit că aşa vor fi atraşi tinerii din comună spre o direcţie bună, spre practicarea sportului în mod organizat. Este pentru prima dată când Hidişelu de Sus are echipă, cred că este un semn bun că tineretul vine spre fotbal şi nu este atras spre alte lucruri nesănătoase", ne-a declarat primarul comunei bihorene, Adrian Petroi.

 

  • Clasament

http://http://www.cjabihor.ro/

http://www.frf-ajf.ro/bihor


 

METEO
Utilizatori Online
Avem 15 vizitatori online